Descoperă potențialul corpului tău pentru
sănătate și bunăstare
Primește tratamentul de care ai nevoie
Numele meu este Cazan Florin, am absolvit facultatea de kinetoterapie și motricitate specială în cadrul UNEFS din București, urmată de un masterat în nutriție și remodelare corporală. De la momentul absolvirii am continuat să mă perfecționez print-o varietate de cursuri, având certificări în terapia trigger points, IASTM, cupping, flossing, Yumeiho și în recuperarea unor afecțiuni articulare specifice. După absolvire am lucrat în recuperare medicală în cadrul sălii de fitness Titan Academy, ajutănd pacienții să își recapete independența funcțională și educându-i să se miște corect. Pun accent pe rolul mișcării în prevenirea anumitor afecțiuni musculo-scheletale severe prin creșterea forței și a rezistenței musculare, creșterea capacității cardio-respiratorii, îmbunătățirea mobilității articulare, a coordonării intersegmentare și a echilibrului.
Mă numesc Grecu Cristian, sunt fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist. Îmi place să ajut oameni, să urmăresc scopul recuperării și să observ fiecare rezultat pozitiv dar și negativ pe care îl am cu pacienții mei în recuperarea pe care o parcurgem.
Abordarea mea este una empatică, principalul scop fiind reducerea durerilor și dezvoltarea unui plan de recuperare individual pentru fiecare pacient în parte, în scopul obținerii rezultatului perfect.
În ultimii 3 ani, am lucrat în cadrul unei echipe de fotbal ca și kinetoterapeut, fiind familiar deja cu multe dintre accidentările cu prevalența ridicată de natura sportivă. Am devenit familiar cu tehnici de bază dar și tehnici precum kinesiotape, IASTM, cupping, flossing si multe altele.
Încerc să mă dezvolt constant, pentru a îmi putea ajuta pacienții în a obține o recuperare lipsită de dureri, mai rapidă și mai eficientă , indiferent de natura afecțiunii cu care se prezintă.
Abordam recuperarea intr-o maniera bio-psiho-sociala, identificand cauza, intelegand nevoile fiecarui pacient pentru a crea cel mai bun protocol in vederea restabilirii capacitatii functionale si imbunatatirii calitatii vietii pacientului.
La BodyAdjustments, credem în puterea mișcării ca medicament, contribuind la o viață sănătoasă, plină de forță, rezistență și echilibru.
Suntem aici pentru tine.
+40 735 755 233
office.bodyadjustments@gmail.com
Luni – Vineri
09:00 – 18:00